sâmbătă, 2 mai 2015

TARTĂ CU PRAZ, PUI, CIUPERCI, MĂSLINE VERZI UMPLUTE CU ANȘOA


”Quiche, in bucataria franceza, este o specialitate care are la baza un aluat crocant si crema de oua cu smantana sau lapte. Ingredientele variaza in functie de preferintele fiecaruia...”  Așa spune @Deliciousflavours, care a fost sursa mea de insiprație. No, am trișat un pic cu aluatul, am folosit foietaj de la LIDL, tare fain pe de altă parte;)

INGREDIENTE

Aluat de foietaj cca. 300 g
Pentru umplutură:
Praz partea albă cca. 300 g,
Ceapă verde 2 fire,
Ciuperci 1 borcan marca SunFood,
Măsline verzi umplute cu anșoa de la LIDL ½ conservă,
Piept de pui afumat 1 bucată,
Ulei de măsline 2-3 linguri,
Ouă 3 bucăți,
Smântână 200 ml,
Nucșoară 1 linguriță,
Piper proaspăt măcinat ½ linguriță,
Cașcaval afumat Delaco 100 g.

MOD DE PREPARARE:

Aluatul de foietaj se lasă la dezghețat lent în frigider. Între timp se va prepara umplutura.
Prazul și ceapa verde se curăță, apoi se toacă mărunt. Eu m-am folosit de noul ajutor din casa Zmeilor, @SaladChef. 








Deasemnea s-au mărunțit: ciupercile, măslinele umplute cu anșoa și pastrami de pui afumată. Toate ingredientele mărunțite se călesc în ulei de măsline, fără apă de data aceasta, se asezonează doar cu piper, sarea nu e necesară, deoarece măslinele sunt destul de sărate. Între timp ouăle se bat energic cu smântâna. 
De data asta am încercat un truc vizualizat, undeva cândva pe net:d în ideea, că fetele sau băieții de la cămin, n-au tel sau nu știu să bată ouă cu furculița:d Așa că am pus ouăle într-un borcan, l-am înfiletat și l-am scuturat, după ce s-au bătut ouăle, am adăugat smântâna, nucșoara rasă, am înșurubat și am trecut din nou la scuturat, cum fac barmanii din Centrul Vechi;) Aluatul de foietaj dezgețat se așeză într-o formă rezistentă la căldură, se adaugă umplutura răcită. 



Peste umplutură se adaugă amestecul de ouă, smântână și nucșoară, cașcaval ras și tarta se dă la copt în cuptorul preîncins, cca. 40 de minute la 180 grade. 

Se servește caldă, dar cel mai bine rece;) Spor și poftă bună!






3 comentarii:

Simona spunea...

Mama ce bunatate ai facut!! Si ce smecherie de jucarie ti-ai tras! :)

Cristina Iuliana Pana spunea...

Multumesc Simona. Daaa, din Camara Bucatarasilor;)

maria mihalache spunea...

Wow....chiar ca.i interesanta jucaria.
Iar tarta cred ca este un deliciu.

Trimiteți un comentariu