INGREDIENTE
cartofi albi de Lungulețu 1000 g,
ouă 2 bucăți,
făină 200 g,
gris 50 g,
amidon din porumb 3
linguri,
unt 50 g,
ulei de floarea
soarelui 3-4 linguri,
sare iodată,
zahăr brun 3-4 linguri,
Pentru umplutură:
prune 10 bucăți,
zahăr brun 3 linguri,
scorțișoară 2g,
Pentru topping:
pesmet auriu,
ulei de floarea soarelui,
zahăr vanilinat 3 plicuri.
MOD DE PREPARARE:
Cartofii se pun la fiert cu coajă în apa cu
puțină sare, neacoperit la foc mediu cca. 30 de minute. După ce s-au fiert
cartofii se scot din apă, se curață de coajă și se presează cu presă specială
de cartofi.
Apoi se adaugă ouăle, făina, amidonul, grișul, untul bucățele și
uleiul, frământânădu-se până se obține un aluat omogen și molcuț, dacă e nevoie
mai puneți puțină făină sau gris.
Peste prunele curățate, se presară zahăr
vanilinat și un praf de scorțișoară, după gustul fiecăruia.
Din piureul obținut,
cu mâna înfăinată, se iau bucățele, apoi se aplatizează, în mijlocul căreia se
pune câte o jumătate de prună, apoi se se formează găluștele.
Se pun la fiert într-un vas cu apă clocotită, se fierb, la foc mic neacoperit, până când se ridica la suprafața.
Între timp se prăjește pesmetul ușor în ulei, împreună cu
zahărul vanilinat, într-o tigaie antiaderentă.
Găluștele se rostogolesc
fierbinți, rapid prin pesmetul aurit și se scot pe un platou. Deobicei, păstrez
aluat și formez ”puțișoare” de fapt sunt nudli, se ia o bucată mică de aluat și
se rulează în palme, exact, ca si cornulețe, apoi se pun la fiert la fel ca și
găluștele, se rulează prin pesmet.
Se servesc că atare, cu smântâna sau
dulceața după gustul fiecăruia. Sunt la fel de bune reci sau calde. Poftă bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu