miercuri, 21 octombrie 2015

Pâine de casă cu mirodenii




Ce e mai frumos și plăcut într-o zi rece de toamnă să adie o aromă de pâine proaspătă în casă. Rețeta mea este pentru gospodinele moderne, ce nu prea au timp de stat în bucătărie și le asigur că rețeta nu a dat greș niciodată. Simplu și gustos!

INGREDIENTE:

apă cca. 350 ml.,
făină albă de grâu Dobrogea 660 g,
sare iodată 1 linguriță,
zahăr tos 2 lingurițe,
ulei de nucă 3 linguri,
mix de mirodenii lemon herbs (pătrunjel, busuiocoreganocimbru, lămâiță) cca 2 g,
drojdie uscată 1 plic.

MOD DE PREPARARE:


Mărturiesc că m-am folosit de ajutorul meu din bucătărie, Maricica bis, mașina de frământat și copt pâine. In recipientul masinii de pâine se pune apa, făina cernută, sarea, zahărul, uleiul și drojdia (Atentie! Păstrați această ordine daca vreți să crească aluatul!!!) Se programeaza aparatul pentru frământat, dospit și copt. Atenție ajutați aluatul cu puțină apă, făină sau ulei, ca să nu se lipească de pereții vasului, în primele 30 de minute, apoi lăsați mașina în pace, numai deschide-ți capacul, își face treaba singură


După ce s-a terminat programul, mai lăsa-ți pâinica cca. 30 de minute, apoi o scoateți pe un șervet de bucătărie, o înveliți și o lăsați, dacă rezistați tentației, să se răcească ușor.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu